Rolul acestor programe constă în detectarea şi intervenţia în cazul familiilor din mediul rural care trăiesc în sărăcie şi boală: locuinţe improprii din punctul de vedere al dotărilor la nivel de electricitate, încălzire, igienă, deseori combinate cu o hrană insuficientă şi neechilibrată.
Activăm îndeosebi în mediul rural, iar beneficiarii noştri sunt familii în situaţii dificile: locuinţe improprii din punctul de vedere al dotărilor la nivel de electricitate, încălzire, igienă, deseori combinate cu o hrană insuficientă şi neechilibrată.
Principalii beneficiari sunt familiile afectate de:
Lipsa de calificare profesională a adulţilor sau cu probleme de reorientare profesională.
- Vulnerabilităţi determinate de boli severe (incluzând alcoolismul).
Incapacitatea părinţilor de a-şi îndeplini rolurile parentale.
Sărăcie şi/sau izolare socială (uneori cauzate de numărul mare de copii).
Copiii fără părinţi, aflaţi în grija bunicilor sau a altor adulți din familie (de obicei, ei înşişi vulnerabili din punct de vedere material şi neajutoraţi fizic), sunt o categorie specială, fiind susţinuţi cu scopul de a evita separarea de cadrul familial
Activităţile acestor programe sunt focalizate pe:
- Consilierea socială şi suportul moral acordat familiilor cu scopul de a le creşte capacitatea de autogestionare.
Vizita regulată a nucleelor familiale expuse riscurilor pentru a depista din timp situaţiile de urgenţă (de exemplu, cele cu locuinţe în stare de degradare avansată sau improprii creşterii şi îngrijirii copiilor, pentru a le susţine în repararea şi igienizarea acestora)
- Prevenirea abandonului şcolar şi/sau a formării profesionale pentru a le creşte autodeterminarea personală şi familială pentru viitor.